A******** C*** S****** G***** P*** Î*********** A*** D** A********
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia Club Sportiv Gichin cu sediul ,..., şi în consecinţă: Ia act de modificările intervenite în Statutul şi Actul Constitutiv al asociaţiei conform Hotărârii nr. 1 din data de 06.12.2018, a Adunării Generale Extraordinare a Membrilor Asociaţiei Club Sportiv Gichin, după cum urmează: 1. Îndreptarea erorii materiale din titlul si cuprinsul statutului si actului constitutiv al Asociaţiei Club Sportiv Gichin , in conformitate cu certificatul de inscriere a persoanei juridice fara scop patrimonial numărul 15 din data de 06.09.2018, dovada disponibilităţii denumirii nr. 167614/10.04.2018 in sensul înlocuirii denumirii acestuia din Clubul Sportiv Gichin cu Asociaţia Club Sportiv Gichin. 2. La Capitolul I din statut se completează cu articolul 6 care va avea urmatorul conţinut : Art. 6) Culorile Asociaţia Club Sportiv Gichin sunt roşu si negru, iar sigla Asociaţiei Club Sportiv Gichin este de forma rotunda in mijlocul căreia se regăseşte fata unui tigru de nuanţa neagra, înconjurată de doua cercuri de culoare neagra, intre cele doua cercuri fiind trecuta in partea de sus denumirea CLUB SPORTIV CIGHIN HUNEDOARA, iar in partea de jos SHOTOKAN KARATE –DO. Cele doua parti mai sus menţionate sunt despărţite de trei stele de o parte si cealaltă, toate acestea fiind de culoare roşie. 3. Modificarea conţinutului scopului si a obiectivelor cuprinse in Statutul si Actul Constitutiv al Asociaţiei Club Sportiv Gichin, care vor avea urmatorul conţinut : In cuprinsul Actului constitutiv Capitolul II va avea urmatorul conţinut: Scopul Asociaţiei Club Sportiv Gichin îl reprezintă selecţia, pregătirea si participarea sportivilor in competiţii de nivel local, naţional si internaţional in urmatoarele ramuri: karate, karate wukf, arte marţiale de contact si contribuţia la promovarea ramurilor sportive sus menţionate prin activităţi de cercetare, dezvoltare, inovare. In cuprinsul Statutului Asociaţiei Club Sportiv Gichin va avea urmatorul conţinut: Scopul şi Obiectivele Clubului Art.7 Scopul Asociaţiei Club Sportiv Gichin il reprezintă selecţia, pregătirea si participarea sportivilor in competiţii de nivel local, naţional si internaţional in urmatoarele ramuri: karate, karate wukf, arte marţiale de contact si contribuţia la promovarea ramurilor sportive sus menţionate prin activităţi de cercetare, dezvoltare, inovare. Art.8 In atingerea scopului, Asociaţiei Club Sportiv Gichin işi propune urmatoarele obiective: Dezvoltarea, promovarea si practicarea ramurilor sportive: : karate, karate wukf, arte marţiale de contact , sub toate formele lor si fara nici un fel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naţionalitate, sex sau vârsta; a) Promovarea ramurilor de sport specificate mai sus, prin sportivii săi, in competiţiile de nivel local, naţional si internaţional; b) Dezvoltarea si statornicirea unor legaturi permanente intre Asociaţia Club Sportiv Gichin si federaţiile de specialitate, cluburile si asociaţiile sportive bazate pe autonomie, transparenta si loialitate; c) Organizarea de competiţii sportive in conformitate cu statutele si regulamentele federaţiilor sportive naţionale si manifestări ştiinţifice care sa sprijine ramurile de sport specificate mai sus; d) Respectarea reglementarilor Agenţiei Naţionale Antidoping si a prevederilor specific ale federaţiile naţionale referitoare la actiunea antidoping; e) Acţionează pentru prevenirea si combaterea violentei in sport conform Legii nr.4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competiţiilor si a jocurilor sportive, pentru promovarea spiritului de sportivitate (fair-play) si a tolerantei in intreaga activitate sportiva; f) Promovează acţiunile de prevenire si combatere a folosirii substanţelor interzise si a metodelor neregulamentare de influenţare a rezultatelor sportive, conform prevederilor Legii nr. 227/2006 privind prevenirea si combaterea dopingului in sport; g) Respectare prevederilor Legii nr. 551/2004 privind organizarea si funcţionarea Comisiei Naţionale de Disciplina Sportiva. 4. La CAPITOLUL VI. Drepturile şi obligaţiile membrilor asociaţiei se va completa cu articolul 17, care va avea urmatorul conţinut : Art.17 - Recompense si sancţiuni pentru membrii clubului. a. recompensele materiale si morale pe care le poate acorda Asociaţia Club Sportiv Gichin se stabilesc de catre Consiliul Director in limita disponibilităţilor materiale si se atribuie pentru activităţile desfăşurate in cadrul Asociaţiei Club Sportiv Gichin sau activităţi sportive care au adus beneficii asociaţiei sau imaginii sale. Adunarea Generala poate, de asemenea, hotăra acordarea de recompense sau premii. Recompensa morala superioara acordata o reprezintă acordarea titlului de Presedinte sau Membru de Onoare a Asociaţiei Club Sportiv Gichin. Titlului de Presedinte sau Membru de Onoare se acorda numai de catre Adunarea Generala. b. încălcările statutului sau ale regulamentelor interioare, litigiile de natura tehnica, administrativa sau financiara, orice cauza derivând sau in legatura cu activitatea clubului se vor rezolva de catre Consiliul Director. c. in cazul săvârşirii unor abateri de la Statut, regulamentele interne de funcţionare sau hotărârile Consiliului Director, acesta poate dispune, in raport cu gravitatea faptei, urmatoarele sancţiuni: mustrare; avertisment; suspendarea dreptului de exercitare a activităţii sportive din cadrul asociaţiei pe timp limitat de pana la un an; excludere din Asociaţia Club Sportiv Gichin. Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la Judecătoria Hunedoara a modificărilor sus - menţionate. Cu apel, în termen de 5 zile, de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 19.12.2018.
Hotararecameraconsiliu3990/2018 din 19.12.2018