A************ J******** A F********* P****** B****** P*** R*********** L****
CreditorS* T**** M**** C****** S** - C** 2******** P*** R*********** L**** P******* C******
DebitorC** I***** M****
LichidatorPentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a stocului de marfă din patrimoniul debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor şi pentru soluţionarea definitivă a acţiunii ce face obiectul dosarului asociat nr. 661/62/2018/a2, aflat în calea de atac, în temeiul art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, stabileşte termen administrativ de control la data de 20.04.2023, MA/camera de consiliu, ora 09:00. Fără prezenţa părţilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar raportul de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, în caz de neconformare. De asemenea, să comunice la dosar dovada publicării raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.
Rezolutie din 08.12.2022S-a depus cerere admitere creanţă din partea creditorului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi raport de activitate. În baza art. 59 alin. 3 din legea 85/2014 acordă termen de control la data de 08.12.2022, MA, camera de consiliu, fără participarea părţilor, pentru continuarea procedurii, în vederea continuării şedinţelor săptămânale de licitaţie publică cu strigare cu un număr nelimitat de participanţi organizate în vederea valorificării activelor societăţii debitoare , pentru formularea de noi propuneri privind continuarea procedurii şi pentru soluţionarea definitivă a dosarului asociat 661/62/2018/a2. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare.
S-a depus raport de activitate. În baza art. 59 alin. 3 din legea 85/2014 acordă termen de control la data de 22.09.2022, MA, camera de consiliu, fără participarea părţilor pentru continuarea procedurii, în vederea continuării şedinţelor săptămânale de licitaţie publică cu strigare cu un număr nelimitat de participanţi organizate în vederea valorificării activelor societăţii debitoare , pentru formularea de noi propuneri privind continuarea procedurii şi pentru soluţionarea definitivă a dosarului asociat 661/62/2018/a2, cu termen de judecată la data de 09.06.2022. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare.
In baza art 59 alin 3 din legea 85/2014 acorda termen de control la data de 28.04.2022 fara participarea partilor pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, în acord cu Hotărârea AGC din data de 12.10.2021, în vederea continuării şedinţelor săptămânale de licitaţie publică cu strigare cu un număr nelimitat de participanţi. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate.
Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor conform AGC din 08.03.2021, acordă termen de control la data de 18.01.2022 M.A.
Incheiere de sedinta din 05.10.2021Pentru continuarea demersurilor de valorificare si continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 5 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021acordă termen de control la data de 11 mai 2021, camera de consiliu, pentru depunerea raportului de evaluare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 23.02.2021acordă termen de control la data de 23 februarie 2021, camera de consiliu, pentru evaluarea bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Pentru evaluarea bunurilor din averea debitorului, stabilirea modalităţii de valorificare şi continuarea procedurii, acordă termen la data de: 26.11.2020, camera de consiliu, ora 12:00;
Incheiere de sedinta din 04.06.2020termen preschimbat
Preschimbă termenul de judecată din data de 19.03.2020 la data de 04.06.2020, sala T5, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020pentru evaluarea bunurilor din averea debitorului, stabilirea modalităţii de valorificare şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 12.12.2019pentru evaluarea bunurilor din averea debitorului, stabilirea modalităţii de valorificare şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 26.09.2019pentru inventarierea, evaluarea bunurilor din averea debitorulu şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 16.05.2019pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat, inventarierea bunurilor şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 07.03.2019În temeiul art.145 alin.1 lit.D din Legea nr.85/2014, Deschide procedura generală a falimentului împotriva debitoarei SC TIPIC MEDIA COMPANY SRL. În temeiul art.145 alin.2 din Legea nr.85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În temeiul art.145 alin.2 lit.b din Legea nr.85/2014, Desemnează provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA IANUSI MARIA. În temeiul art.145 alin.2 lit.d din Legea nr.85/2014, Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, la data de 17.12.2018. În temeiul art.147 din Legea nr.85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov,în vederea efectuării menţiunii, conform Codului de Procedură Civilă, printr-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art.100 alin.1 şi art. 147 alin.2 din Legea nr.85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la data de 23.01.2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la data de 22.02.2019. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 22.03.2019. În temeiul art.151 din Legea nr.85/2014, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen de judecată pentru continuarea procedurii la data de 07.03.2019. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.12.2018.
Hotarare intermediara 1475/2018 din 10.12.2018Amână pronunţarea cauzei la 10.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018pentru discutarea propunerii de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitorului
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Pentru întocmirea raportului privind cauzele şi împrejurîrile insolvenţei şi formularea de propuneri de continuare a procedurii, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 13.09.2018Admite cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC TIPIC MEDIA COMPANY SRL. În temeiul dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 85/2014, Constată ca debitoarea este în stare de insolvenţă şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolven?ei împotriva debitorului SC TIPIC MEDIA COMPANY SRL . Desemnează provizoriu administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA IANUSI MARIA, cu sediul în Ovidiu, str.Amurgului, nr.43, bl.AM4, sc.B, ap.29, judeţul Constanţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din legea 85/2014, cu o retribuţie provizorie de 170 lei/lună şi onorariu de succes de 0,00000001%, exclusiv TVA din sumele distribuite creditorilor. În baza art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare, conform Codului de procedură civilă, printr-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Dispune trimiterea tuturor notificărilor ?i efectuarea demersurilor de publicare de către administratorul judiciar, conform prevederilor art.100 din Legea nr.85/2014, precum ?i a celorlalte prevederi cuprinse în Legea nr.85/2014. În baza art. 100 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la data de 08.06.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 28.06.2018. Fixează termenul pentru întocmirea, înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 23.07.2018. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 03.07.2018 şi dispune ca administratorul judiciar să convoace creditorii debitoarei. În baza art. 92 alin 1 din Legea nr.85/2014, Dispune ca, în termen de 20 de zile de la desemnare, administratorul judiciar să întocmească un raport prin care să se propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală. Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar să procedeze la inventarierea tuturor bunurilor din averea debitoarei. Conform art. 82 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca debitoarea să pună la dispozi?ia administratorului judiciar ?i creditorilor care de?in cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. Conform dispoziţiilor art.76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea de către administratorul judiciar a prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. În temeiul art. 39 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare şi/ sau administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Stabileşte termen de judecată la 13.09.2018, CI 1, ora 12.00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.04. 2018.
Hotarare intermediara 614/2018 din 26.04.2018