A******** D* P********** N** 5* – P*** R***** L****
ReclamantM********* D******
PârâtAdmite în parte acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 52 Suceava în contradictoriu cu pârâta M********* D******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2839 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada aprilie 2017 – iunie 2018, şi a sumei de 303 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului calculate pentru perioada aprilie 2017 – iunie 2018. Respinge restul pretenţiilor formulate de către reclamantă, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.10.2019.
Hotarare 4375/2019 din 09.10.2019Potrivit art.258 Cod procedură civilă coroborat cu art.255 Cod procedură civilă, instanţa admite proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă. Dispune citarea pârâtei Mărgineanu Daniela cu men?iunea „personal la interogatoriu”. Amână judecarea cauzei la data de 09 octombrie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019