P******* S**** P****
ApelantK*** R****** S*****
IntimatRespinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul P.S.P., cu domiciliul procesual ales la „S.M. – Cabinet de Avocat”, în contradictoriu cu intimata K.R.S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1111/24.05.2018 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 6635/328/2017, pe care o menţine în întregime. Ia act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2019.
Hotarare 28/2019 din 11.03.2019Recalifică apelul declarat în cauză, în recurs, urmând ca recursul să fie soluţionat prin includerea, în completul de judecată, a unui judecător aflat pe lista de permanenţă de recursuri aferentă acestei zile. Amână soluţionarea recursului din lipsă de timp pentru o altă şedinţă şi în vederea asigurării studiului prezentului dosar de către cel de al treilea membru al completului de judecată pentru data de 11 martie 2019, sala 249, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare a intimatei.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019