A******** D* P********** N** 5* – P*** R***** L****
ReclamantF*** C*******
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 52 Suceava în contradictoriu cu pârâta F*** C*******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4537 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante, aferente perioadei octombrie 2016 – mai 2018 şi a sumei de 786 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru aceeaşi perioadă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.04.2019.
Hotarare 1829/2019 din 18.04.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 18 aprilie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 4 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019