F***** M******
ReclamantF***** G******
ReclamantF***** M*****
ReclamantD**** G******
PârâtD**** R*****
PârâtAdmite acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată de reclamanţii F***** M******, F***** G******, şi F***** M*****, în contradictoriu cu pârâţii D**** G******, D**** R*****, Dumea Iosif, Mihăeş Geovanina-Felicia, Cherecheş Elveria, Căliman P. Iosif (fiul lui Petrea şi al Florentinei), Căliman Marcelin, Căliman Claudiu, Căliman Daniel, Căliman Maximilian, Căliman Veronica-Violeta, Bortoş Adriana, (la mama sa Căliman Valerica), Căliman Lidica, Căliman Liviu, Căliman Daniel-Loredan, Căliman Claudiu, Căliman Ana, Gabor Iuliana, Andrici Mihaela, Căliman I. Iosif (fiul lui Iosub şi al Anei), Căliman Lucian, Căliman I. Mihai (fiul lui Iosub şi al Anei), Căliman I. Ana (fiica lui Iosub şi a Anei), Căliman Petru, Gabor Liviu, Gabor Flavia-Amelia, prin reprezentant legal Gabor Liviu, şi Gabor David-Nicolas, prin reprezentant legal Gabor Liviu, şi, în consecinţă: I. Constată deschisă, la data decesului acestuia, succesiunea defunctului Căliman A. Mihai. II. Constată că masa succesorală după defunctul Căliman A. Mihai, se compune din suprafaţa de 2ha şi 2300mp teren situat pe teritoriul satului şi comunei Tămăşeni, jud. Neamţ, înscris în TP nr. 65/69/16.05.2002, eliberat pe numele defunctului Căliman A. Mihai, respectiv: În intravilan: - sola 7, parcela 236/1 = 716 mp teren arabil, situat în sat şi com. Tămăşeni, jud. Neamţ, vecini: N — Baltă; E— moşt. Budău P. Mihai; S— moşt. Bulai A. Veroana; V — Cadăr Fr. Mihai. Valoare = 860 lei. - sola 7, parcela 260/1 = 915 mp teren arabil, situat în sat şi com. Tămăşeni , jud. Neamţ, pe strada Eternităţii, vecini: N — Cimpoeşu Gi. Maria; E — Dorcu Ij. Iosif; S — Dorcu I. Frenţ şi Pîrţac P. Ion; V — strada Eternităţii. Valoare = 3.660 lei. - sola 7, parcela 302/1 = 1.319 mp (real existent 1.094 mp) teren curte şi arabil compusă din trei subparcele cu suprafeţele de 633 mp, 314 mp şi 147 mp, situat în sat Tămăşeni, strada Fundătura Anemonelor, nr. 3, com. Tămăşeni, jud. Neamţ, vecini: N — moşt. Giurgi M. Ignat; E — moşt. Giurgi M. Ignat; S — F***** M******; V — Ciocoiu A. Iosif. Valoare = 5.280 lei. În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 3.600 situat la pct. „Nicută Gâdinţi”, vecini: N — Căliman A. Maria; E— pârâu; S— Tamaş D. Roza; V — drum exploatare. Valoare = 2.160 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 4.800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — Dascălu Gheorghe; S — drum exploatare; V — Giurgi Anton. Valoare = 2.880 lei. - tarlaua 23, parcela 93/35 = 5.100 mp teren arabil, la pct. „Tulbuc”, vecini: N — canal desecare; E — Giurgi M. Anton; S — drum exploatare; V — Dumea M. Ianuş. Valoare = 3.060 lei. - tarlaua 25, parcela 101/143 = 2.400 mp teren arabil, la pct. „Rândul Pietrii”, vecini: N — canal desecare; E — canal desecare; S — Căliman Veroana; V — canal desecare. Valoare = 1.440 lei. - tarlaua 65, parcela 191/44 = 1.099 mp teren arabil, la pct. „Malu Mare”, vecini: N — dig Siret; E - la disp. comisiei; S - baltă; V - Vătămănelu Mihai. Valoare = 660 lei. - tarlaua 26, parcela 102/15 = 951 mp teren păşune, în pct. „Malul Stufului”, vecini: N — Baltă; E — Antonică M. Anton; S — drum exploatare; V — Andrici Petru. Valoare = 180 lei. - tarlaua 27, parcela 101/260 = 1.400 mp teren păşune, în pct. „Păşune Stuf", vecini: N — canal desecare; E — Gabor Fr. Anton; S — drum exploatare; V — Tiba Ij. Gheorghe. Valoare = 280 lei. Valoarea totală a masei succesorale este de 20.460de lei. III. Constată că moştenitorii şi cotele după defunctul Căliman A. Mihai, sunt: - Farcaş M. Maria, fiică postdecedată cu o cotă de 1/6 din masa succesorală, cota acesteia urmând a fi culeasă prin retransmitere, în indiviziune, de către: F***** M******, soţ supravieţuitor, F***** G****** şi F***** M*****, în calitate de fii. - Dumea M. Ana, fiică predecedată, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală, cota acesteia urmând a fi culeasă prin reprezentare, în indiviziune, de: D**** G******, D**** R***** şi Dumea Iosif, în calitate de fii şi fiică. - Căliman M. Petrea, fiu predecedat, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală, cota acestuia urmând a fi culeasă prin reprezentare, în indiviziune, de: Mihăeş P. Geovanina-Felicia, Cherecheş P. Elveria, Căliman P. Iosif, Căliman P. Marcelin, Călina P. Claudiu, Căliman P. Daniel, Căliman P. Maximilian, fii şi fiice. - Căliman M. Ironim, fiu predecedat, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală, cota acestuia urmând a fi culeasă prin reprezentare, în indiviziune, de: Căliman I. Veronica-Violeta şi Bortoş I. Adriana, în calitate de fiice. - Căliman M. Mihai, fiu postdecedat, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală, cota acestuia urmând a fi culeasă prin retransmitere, în indiviziune, de: Căliman Lidica, în calitate de soţie supravieţuitoare, Căliman Liviu, Căliman Claudiu şi Căliman Daniel-Loredan, în calitate de fii. - Căliman M. Iosub, fiu postdecedat, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală, cota acestuia urmând a fi culeasă prin retransmitere, în indiviziune, de: Căliman Ana, în calitate de soţie supravieţuitoare, Gabor I. Iuliana, Andrici I. Mihaela, Căliman I. Iosif, Căliman I. Lucian, Căliman I. Mihai, Căliman I. Ana, Căliman I. Petru şi Gabor I. Izabela (decedată, aceasta fiind moştenită de: Gabor Liviu, soţ supravieţuitor, Gabor Flavia-Amelia şi Gabor David-Nicolas, fii), în calitate de fii şi fiice. IV. În temeiul art. 1143 şi 1144 noul Cod. civil, art. 982 noul Cod proc. civilă, dispune ieşirea din indiviziunea existentă asupra succesiunii defunctului Căliman A. Mihai, prin formare şi atribuire de loturi, în natură, conform Raportului de expertiză topografică întocmit de expert Apostol Florin (filele 286-294), schiţele întocmite în cadrul acestui raport făcând parte integrantă din prezenta hotărâre (fl. 293-294). Lotul nr. 1 se atribuie moştenitorilor defunctului Căliman M. Petrea şi se compune din: În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 600 mp teren arabil, situat la pct. ”Nicută Gâdinţi”, vecini: N — Căliman A. Maria; E — pârâu; S — moşt. Căliman M. Iosub; V — drum exploatare. Valoare = 360 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Căliman M. Iosub; S — drum exploatare; V — Giurgi Anton. Valoare = 480 lei. - tarlaua 25, parcela 101/143 = 1.500 mp teren arabil, la pct. ”Rândul Pietrii”, vecini: N — canal desecare; E — canal; S — moşt. Căliman M. Iosub; V — canal desecare. Valoare = 900 lei. Valoarea lotului nr. 1 este de 1.740de lei, iar valoarea cuvenită este de 3.410de lei. Lotul nr. 2 se atribuie moştenitorilor defunctului Căliman M. Iosub şi se compune din: În intravilan: - sola 7, parcela 236/1 = 716 mp teren arabil, situată în sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ, vecini: N — Baltă; E — moşt. Budău P. Mihai; S— moşt. Bulai A. Veroana; V — Cadăr Fr. Mihai. Valoare = 860 lei. - sola 7, parcela 260/1 = 915 mp teren arabil, situat în sat şi com. Tămăşeni, jud. Neamţ, pe strada Eternităţii, vecini: N — Cimpoeşu Gi. Maria; E — Dorcu Ij. Iosif; S — Dorcu I. Frenţ şi Pîrţac P. Ion; V — strada Eternităţii. Valoare = 3.660 lei. În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 600 mp teren arabil, situat la pct. „Nicuţă Gâdinţi”, vecini: N — moşt. Căliman M. Petru; E — pârâu; S — moşt. Căliman M. Mihai; V - drum exploatare. Valoare = 360 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Căliman M. Mihai; S — drum exploatare; V — moşt. CălimanM. Petru. Valoare = 480 lei. - tarlaua 25, parcela 101/143 = 900 mp teren arabil, la pct. „Rândul Pietrii”, vecini: N — moşt. Căliman M. Petru; E — canal desecare; S — Căliman Veroana; V — canal desecare. Valoare = 540 lei. Valoarea lotului nr. 2 este de 5.900de lei, iar valoarea cuvenită este de 3.410de lei. Lotul nr. 3 se atribuie moştenitorilor defunctului Căliman M. Mihai şi se compune din: În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 600 mp teren arabil, situat la pct. „Nicuţă Gâdinţi”, vecini: N — moşt. Căliman M. Iosub; E — pârâu; S — moşt. Căliman M. Ironim; V — drum exploatare. Valoare = 360 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Căliman M. Ironim; S — drum exploatare; V — moşt. Căliman M. Iosub. Valoare = 480 lei. - tarlaua 23, parcela 93/35 = 1.500 mp teren arabil, la pct. „Tulbuc”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Dumea M. Ana; S — drum exploatare; V — moşt. Căliman M. Ironim. Valoare = 900 lei. - tarlaua 26, parcela 102/15 = 951 mp teren păşune, în pct. „Malul Stufului”, vecini: N — Baltă; E — Antonică M. Anton; S — drum exploatare; V — Andrici Petru. Valoare = 180 lei. Valoarea lotului nr. 3 este de 1.920de lei, iar valoarea cuvenită este de 3.410de lei. Lotul nr. 4 se atribuie moştenitorilor defunctului Căliman M. Ironim şi se compune din: În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 600 mp teren arabil, situat la pct. „Nicută Gâdinţi”, vecini: N — moşt. Căliman M. Mihai; E — pârâu; S — moşt. Dumea M. Ana; V — drum exploatare. Valoare = 360 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Dumea M. Ana; S — drum expl.; V — moşt. Căliman M. Mihai. Valoare = 480 lei. - tarlaua 23, parcela 93/35 = 400 mp teren arabil, la pct. „Tulbuc”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Căliman M. Mihai; S — drum exploatare; V — Dumea M. Ianuş. Valoare = 240 lei. - tarlaua 65, parcela 191/44= 1.099mp teren arabil, la pct. „Malu Mare”, vecini: N — dig Siret; E — la disp. comisiei; S — baltă; V — Vătămănelu Mihai. Valoare = 660 lei. Valoarea lotului nr. 4 este de 1.740de lei, iar valoarea cuvenită este de 3.410de lei. Lotul nr. 5 se atribuie moştenitorilor defunctei Dumea M. Maria şi se compune din: În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 600 mp teren arabil, situat la pct. „Nicuţă Gâdinţi”, vecini: N — moşt. Căliman M. Ironim; E — pârâu; S — moşt. Farcaş M. Maria; V — drum exploatare. Valoare = 360 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Farcaş M. Maria; S — drum exploatare; V — moşt. Căliman M. Ironim. Valoare = 480 lei. - tarlaua 23, parcela 93/35 = 1.500 mp teren arabil, la pct. „Tulbuc”, vecini: N — canal desecare; E — moşt. Farcaş M. Maria; S — drum expl.; V — moşt. Căliman M. Mihai. Valoare = 900 lei. Valoarea lotului nr. 5 este de 1.740de lei, iar valoarea cuvenită este de 3.410de lei. Lotul nr. 6 se atribuie moştenitorilor defunctei Farcaş M. Maria şi se compune din: În intravilan: - sola 7, parcela 302/1 = 1.319 mp (real existent 1.094 mp) teren curte şi arabil compusă din trei subparcele cu suprafeţele de 633 mp, 314 mp şi 147 mp, situate în sat Tămăşeni, pe strada Fundătura Anemonelor, nr. 3, com. Tămăşeni, jud. Neamţ, vecini: N — moşt. Giurgi M. Ignat; E — moşt. Giurgi M. Ignat; S — F***** M******; V — Ciocoiu A. Iosif. Valoare = 5.280 lei. În extravilan sat şi comuna Tămăşeni, jud. Neamţ: - tarlaua 63, parcela 357/13 = 600 mp teren arabil, situat la pct. „Nicuţă Gâdinţi”, vecini: N — moşt. Dumea M. Ana; E — pârâu; S — Tamaş D. Roza; V — drum exploatare. Valoare = 360 lei. - tarlaua 57, parcela 176/16c = 800 mp teren arabil, la pct. „Lot I Luţca”, vecini: N — canal desecare; E — Dascălu Gheorghe; S — drum expl.; V — moşt. Dumea M. Ana. Valoare = 480 lei. - tarlaua 23, parcela 93/35 = 1.700 mp teren arabil, la pct. „Tulbuc”, vecini: N — canal desecare; E — Giurgi M. Anton; S — drum exploatare; V — moşt. Dumea M. Ana. Valoare = 1.020 lei. - tarlaua 27, parcela 101/260 = 1.400 mp teren păşune, în pct. „Păşune Stuf”, vecini: N — canal desecare; E — Gabor Fr. Anton; S — drum exploatare; V — Tiba Ij. Gheorghe. Valoare = 280 lei. Valoarea lotului nr. 6 este de 7.420de lei, iar valoarea cuvenită este de 3.410de lei. V. Obligă în solidar pe reclamanţii F***** M******, F***** G****** şi F***** M***** să plătească sultă compensatorie către toţi moştenitorii defunctei Dumea M. Ana (D**** G******, D**** R***** şi Dumea Iosif) în valoare de 1.670de lei, pentru valoare bunuri primite în plus în lotul lor. Obligă în solidar pe reclamanţii F***** M******, F***** G****** şi F***** M***** să plătească sultă compensatorie către toţi moştenitorii defunctului Căliman M. Ironim (Căliman I. Veronica-Violeta şi Bortoş I. Adriana) în valoare de 1.670de lei, pentru valoare bunuri primite în plus în lotul lor. Obligă în solidar pe reclamanţii F***** M******, F***** G****** şi F***** M***** să plătească sultă compensatorie către toţi moştenitorii defunctului Căliman M. Mihai (Căliman Lidica, Căliman Liviu, Căliman Claudiu şi Căliman Daniel-Loredan) în valoare de 670de lei, pentru valoare bunuri primite în plus în lotul lor. Obligă în solidar pe pârâţii Căliman Ana, Gabor I. Iuliana, Andrici I. Mihaela, Căliman I. Iosif, Căliman I. Lucian, Căliman I. Mihai, Căliman I. Ana, Căliman I. Petru, Gabor Liviu, Gabor Flavia-Amelia (prin reprezentant legal Gabor Liviu) şi Gabor David-Nicolas (prin reprezentant legal Gabor Liviu) să plătească sultă compensatorie către toţi moştenitorii defunctului Căliman M. Mihai (Căliman Lidica, Căliman Liviu, Căliman Claudiu şi Căliman Daniel-Loredan) în valoare de 820de lei, pentru valoare bunuri primite în plus în lotul lor. Obligă în solidar pe pârâţii Căliman Ana, Gabor I. Iuliana, Andrici I. Mihaela, Căliman I. Iosif, Căliman I. Lucian, Căliman I. Mihai, Căliman I. Ana, Căliman I. Petru, Gabor Liviu, Gabor Flavia-Amelia (prin reprezentant legal Gabor Liviu) şi Gabor David-Nicolas (prin reprezentant legal Gabor Liviu) să plătească sultă compensatorie către toţi moştenitorii defunctului Căliman M. Petrea (Mihăeş P. Geovanina-Felicia, Cherecheş P. Elveria, Căliman P. Iosif, Căliman P. Marcelin, Călina P. Claudiu, Căliman P. Daniel, Căliman P. Maximilian) în valoare de 1.670de lei, pentru valoare bunuri primite în plus în lotul lor. VI. Dispune obligarea părţilor care nu au efectuat cheltuieli de judecată către părţile care le-au efectuat, după cum urmează: - în solidar pe moştenitorii defunctei Dumea M. Ana (pârâţii: D**** G******, D**** R***** şi Dumea Iosif) să achite împreună reclamanţilor F***** M******, F***** G****** şi F***** M*****, suma de 884,45de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. - în solidar pe moştenitorii defunctului Căliman M. Ironim (pârâţii: Căliman I. Veronica-Violeta şi Bortoş I. Adriana) să achite împreună reclamanţilor F***** M******, F***** G****** şi F***** M*****, suma de 884,45de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. - în solidar pe moştenitorii defunctului Căliman M. Mihai (pârâţii: Căliman Lidica, Căliman Liviu, Căliman Claudiu şi Căliman Daniel-Loredan) să achite împreună reclamanţilor F***** M******, F***** G****** şi F***** M*****, suma de 884,45de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. - în solidar pe moştenitorii defunctului Căliman M. Iosub [pârâţii: Căliman Ana, Gabor I. Iuliana, Andrici I. Mihaela, Căliman I. Iosif, Căliman I. Lucian, Căliman I. Mihai, Căliman I. Ana, Căliman I. Petru, Gabor Liviu, Gabor Flavia-Amelia (prin reprezentant legal Gabor Liviu) şi Gabor David-Nicolas (prin reprezentant legal Gabor Liviu)] să achite împreună reclamanţilor F***** M******, F***** G****** şi F***** M*****, suma de 884,45de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. - în solidar pe moştenitorii defunctului Căliman M. Petrea (pârâţii: Mihăeş P. Geovanina-Felicia, Cherecheş P. Elveria, Căliman P. Iosif, Căliman P. Marcelin, Călina P. Claudiu, Căliman P. Daniel, Căliman P. Maximilian) să achite împreună reclamanţilor F***** M******, F***** G****** şi F***** M*****, suma de 884,45de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ - Secţia I-a civilă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.proc.civ, azi 23 septembrie 2019.
Hotarare 1887/2019 din 23.09.2019Cauza rămâne în pronunţare. Amână pronunţarea pentru data de 23 septembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2019Amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2019 având în vedere lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 10.06.2019pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expetiză
Incheiere de sedinta din 06.05.2019admninistrarea probelor
Incheiere de sedinta din 11.03.2019