C***** N****** I***
InculpatÎn baza art. 242 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 3 şi alin.4 lit. b) şi art. 211 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul C***** N****** I***, trimis in judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (4 acte materiale) cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul C***** N****** I*** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 litera a), si i) Cod procedură penală impune inculpatului C***** N****** I*** ca pe durata controlului judiciar: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Sibiu decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare. - Să nu conducă nici un fel de vehicul Desemnează ca organ de supraveghere a respectării măsurii controlului judiciar, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – Biroul Supravegheri Judiciare. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului C***** N****** I*** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din 18.07.2018.
Incheiere finala dezinvestire 1006/2018 din 18.07.2018