T*** I****** V*******
PetentD******* S****** T********
IntimatO***** S***** A*********
IntimatRespinge plângerea formulată de petentul Ti?ă Irinel-Valentin împotriva procesului verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iilor seria CCS nr. 0634413/12.11.2018 în contradictoriu cu intimatul Direc?ia Silvică Teleorman – Ocolul Silvic Alexandria ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Alexandria. Pronun?ată astăzi, 20.05.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1256/2019 din 20.05.2019În temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei. Totodată, dispune emiterea unei adrese către pârâte, cu menţiunea ca până la termenul acordat la data de 20.05.2019, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare pentru conducătorul unităţii să depună toate înscrisurile avute în vedere la încheierea procesului verbal contestat, în exemplare suficiente pentru comunicare. Amâna judecarea cauzei la data de 20.05.2019, pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 25 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.03.2019