Dosar 6676/221/2018 din 18.09.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6676/221/2018
Data dosar:
18.09.2018
Instanta:
Judecătoria Deva
Departament:
Sectia Civila
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet7 - civil - minori
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul MUNICIPIUL DEVA, prin Direc?ia de Asisten?ă Socială Deva, în contradictoriu cu pârâtul S******** I***, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 189,09 lei reprezentând contravaloarea lipsei dreptului de folosinţă a imobilului situat în municipiul Deva, Aleea Moţilor, nr. 2, bl. 1, et. 1, cam. 29, judeţul Hunedoara, pentru perioada decembrie 2017 – august 2018, precum şi la plata, în continuare, a sumei de 21,01 lei pe lună, începând cu luna septembrie 2018 şi până la data evacuării pârâtului din locuinţă. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 136,78 lei reprezentând taxe comune restante înregistrate în perioada ianuarie 2018 – iulie 2018 pentru imobilul situat în municipiul Deva, Aleea Moţilor, nr. 2, bl. 1, et. 1, cam. 29, judeţul Hunedoara. Dispune evacuarea pârâtului din spaţiul locativ situat în municipiul Deva, Aleea Moţilor, nr. 2, bl. 1, et. 1, cam. 29, judeţul Hunedoara. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată la data de 29 martie 2019, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 564/2019 din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet7 - civil - minori
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 1 C. proc. civ., instanţa va amâna pronunţarea la data de 29.03.2019. În temeiul art. 396 alin. 2 C. proc. civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 16.01.2019 la ora 09:00

    Complet: Complet7 - civil - minori
  • Amână cauza

    în vederea citării pârâtului la interogatoriu.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD