N**** G***** O*******
Intimat ReclamantU************ D** P******
Apelant PârâtM********* E******** N******** Ş* C********* Ş**********
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge acţiunea pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2020.
Hotarare 202/2020 din 29.01.2020Amână pronunţarea la data de 29 ianuarie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 ianuarie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2020Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Emite adresă către apelanta-pârâtă U************ D** P******, cu solicitarea de a comunica o situaţie privind încadrarea intimatului-reclamant N**** G***** O*******, până la data de 01 septembrie 2015 ca asistent universitar şi ulterior acestei date ca lector universitar, cu precizarea tranşei de vechime corespunzătoare. De asemenea, se solicită să evidenţieze salariile din grila fără stabilitate şi cea cu stabilitate, precum şi sporul de vechime calculat pentru fiecare dintre aceste intervale, potrivit criteriilor comunicate cu titlu exemplificativ de Universitatea din Bucureşti(filele 112-118, dosar apel). Amână judecarea cauzei la 21 ianuarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Revine cu adresă către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu precizarea că relaţiile solicitate vizează cuantumul drepturilor salariale la nivelul maxim aflat în plată la data de 09 aprilie 2014, 09 aprilie 2015 şi ulterior, pentru o funcţie identică cu cea a intimatului-reclamant N**** G***** O*******, respectiv asistent universitar doctor şi lector universitar doctor, la nivelul altor instituţii de acelaşi tip precum apelanta-pârâtă U************ D** P******. De asemenea, pentru a putea fi aplicată amendă judiciară, se solicită numele, adresa şi CNP-ul persoanei care a formulat răspunsul la adresa instanţei emisă la 15 aprilie 2019. Amână judecarea cauzei la 15 octombrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Emite adresă către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu solicitarea de a comunica cuantumul drepturilor salariale la nivelul maxim aflat în plată la data de 09 aprilie 2014, 09 aprilie 2015 şi ulterior, pentru o funcţie identică cu cea a intimatului-reclamant N**** G***** O*******, respectiv asistent universitar doctor şi lector universitar doctor.Amână judecarea cauzei la 11 iunie 2019, pentru când citează intimatul-reclamant, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Emite adrese către apelanta-pârâtă U************ D** P****** şi intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu solicitarea de a comunica cuantumul drepturilor salariale aflate în plată la data de 09 aprilie 2014, 09 aprilie 2015 şi ulterior, pentru o funcţie identică cu cea a intimatului-reclamant N**** G***** O*******, respectiv asistent universitar doctor şi lector universitar doctor. Citează intimatul-reclamant N**** G***** O******* cu menţiunea că are posibilitatea de a se adresa personal Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru a obţine relaţii în sensul celor menţionate anterior. Amână judecarea cauzei la 09 aprilie 2019, pentru când apelanta-pârâtă şi intimatul-pârât au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019