M******** C* M*****
InculpatÎn baza art. 335 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 375 C.p.p. rap la art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul Marghidan Mitică, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 (1) C.pen. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri conform art. 92 alin.2 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.p. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p, obligă inculpatul să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unităţilor din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi sau în cadrul Primăriei de la domiciliul inculpatului. În baza art. 91 alin. (4) C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. conform cărora dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul Marghidan Mitică la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare statului (din care suma de 200 lei este aferentă fazei de urmărire penală şi 300 lei aferentă fazei de judecată) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.06.2018, la sediul Judecătoriei Vînju Mare.
Hotarare 158/2018 din 21.06.2018se emite adresă pentru actualizare cazier judiciar
Incheiere de sedinta din 07.06.2018