N***** S**
DebitorN***** S** P*** L********* J******* C** H****** H******
DebitorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII H H, în cadrul procedurii insolvenţei privind pe debitoarea SC N SRL şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC N SRL. Dispune radierea debitoarei SC N SRL din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe tuturor creditorilor, debitoarei, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii închiderii procedurii şi radierii. Încuviinţează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 5.000 lei, precum şi cheltuielile de procedură în sumă de 590,38 lei, la care se adaugă cheltuielile de arhivare, conform ofertei depuse de SC A T SRL, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 39 din Legea nr. 85/2014. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10.06.2021.
Hotarare 1199/2021 din 10.06.2021Amana pronuntarea hotararii pentru data de 10.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2021S-a acordat un nou termen în procedură în vederea soluţionării definitive a dosarului asociat având ca obiect angajarea răspunderii organelor de conducere.
Incheiere de sedinta din 06.04.2021Amana solutionarea cauzei pentru data de 06.04.2021 in vederea formularii cererii de inchidere a procedurii
Incheiere de sedinta din 19.01.2021Amana solutionarea cauzei pentru data de 19.01.2021 in vederea solutionarii cererii de antrenare
Incheiere de sedinta din 03.11.2020pentru solutionarea cererii de antrenare a raspunderii personale materiale
Incheiere de sedinta din 30.06.2020în vederea soluţionării cererii de antrenare a răspunderii personale materiale, obiect al dosarului asociat cu nr.66/1285/2018/a1 al Tribunalului Specializat Cluj.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020pentru solutionarea dosarului asociat
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar, în vederea soluţionării cererii de antrenare a răspunderii personale materiale, obiect al dosarului asociat cu nr.66/1285/2018/a1 al Tribunalului Specializat Cluj. Stabileşte termen de judecată pentru data de 22 octombrie 2019, sala 102, ora 11.00, dată până la care lichidatorul judiciar va efectua demersurile impuse de stadiul procedurii şi va întocmi rapoarte periodice de activitate.
Incheiere de sedinta din 21.05.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar, în vederea soluţionării cererii de antrenare a răspunderii personale materiale, obiect al dosarului asociat cu nr.66/1285/2018/a1 al Tribunalului Specializat Cluj. Stabileşte termen de judecată pentru data de 21 mai 2019, sala 102, ora 11.00, dată până la care lichidatorul judiciar va efectua demersurile impuse de stadiul procedurii şi va întocmi rapoarte periodice de activitate.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019pentru solutionarea cererii de antrenare a raspunderii personale materiale
Incheiere de sedinta din 11.12.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze de îndată la întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei în forma corespunzătoare celei în care a fost afişat şi publicat tabelul preliminar. Ia act de confirmarea lichidatorului judiciar CII HORAŢIU HÎNGANU şi de onorariul acestuia, conform hotărârii adunării generale a creditorilor din data de 8.04.2018. Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar, în vederea formulării unei cereri de închidere a procedurii, având în vedere că debitoarea nu deţine bunuri în patrimoniu. Stabileşte termen de judecată pentru data de 18 septembrie 2018, sala 102, ora 11.00, dată până la care lichidatorul judiciar va efectua demersurile impuse de stadiul procedurii şi va întocmi rapoarte periodice de activitate.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Admite cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în formă simplificată formulată de debitoarea SC N. SRL. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC N. SRL. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII H. H., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr.85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.000 lei + eventual TVA plus un onorariu de succes de 5% + eventual TVA din sumele recuperate în cadrul procedurii, plafonat la suma de 4.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. a) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a) din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Dispune dizolvarea debitoarei. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 19.04.2018, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 24.04.2018. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 23.03.2018, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 03.04.2018, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 24.04.2018. Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul lichidatorului judiciar provizoriu, la data de 06.04.2018, ora 12:00. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii şi soluţionarea eventualelor opoziţii, contestaţii şi pentru definitivarea tabelului preliminar de creanţe pentru data de 24.04.2018. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.02.2018.
Hotarare 199/2018 din 08.02.2018amanare pronuntare hotarare pentru data de 8.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2018