P****** A****
ReclamantP******* C****** A****
PârâtRespinge acţiunea în contencios administrativ, introdusă de reclamantul P****** A**** introdusă în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** A**** - Judeţul Argeş. Obligă pe reclamant să plătească pârâtului suma de 1.500,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 19 Octombrie 2018, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Hotarare 930/2018 din 19.10.2018Pune în vedere reclamantului să depună înscrisuri din care să rezulte calitatea de proprietar afirmată pentru fiecare dintre parcelele indicate în cerere. Pune în vedere pârâtei să depună extrase din registrul agricol cu poziţia reclamantului şi cu poziţia persoanelor care se află înregistrate terenurile indicate în cerere şi să înştiinţeze reclamantul în legătură cu data la care vor fi depuse la dosarul cauzei pentru a le putea ridica personal de la primărie. Amână judecarea cauzei la 19.10.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de părţi, prin apărători. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, luând act că pârâtul a renunţat la proba cu interogatoriul reclamantului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 7 septembrie 2018. Se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Arefu, cu menţiunea de a comunica situaţia juridică a terenului, având următoarele date de identificare: 6624 mp. în pct. „Burcan”, 20.000 mp. în pct. „Băjenie”, 15.000 mp. în pct. „Tisa”, 22.500 mp. în pct. „De peste Vale (Suma), 20.000 mp. în pct. „Fulfea”, 20.000 mp. în pct. „Mohor”, pretins a fi deţinută ilegal de numitul Bîrla Paul, fiul lui Bîrla Ion (decedat); dacă acesta a fost solicitat de reclamant în baza legilor fondului funciar, iar în caz afirmativ, să comunice modul de soluţionare şi dacă pentru acelaşi teren a fost reconstituit dreptul de proprietate altor persoane, iar în caz afirmativ, să fie depuse actele de reconstituire eliberate (adeverinţe, procese-verbale depunere în posesie, fişe de identificare teren, titluri de proprietate etc.). Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2018, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018