Dosar 673/228/2018 din 23.03.2018

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 673/228/2018
Data dosar:
23.03.2018
Instanta:
Judecătoria Făurei
Departament:
Faurei
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 arestati
  • Condamnare

    În temeiul prevederilor art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea prevederilor art. 396 al 10 din Codul de Procedură Penală condamnă pe inculpatul M******* G***** F********, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă săvârşită la data de 28.04.2017. În temeiul prevederilor art. 67 din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul prevederilor art. 65 din Codul Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 96 al. 4 C .p. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an ?i 4 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 1557/13.10.2015 a Judecătoriei Brăila definitivă la data de 18.02.2016, prin decizia penală nr. 206/18.02.2016 a Cur?ii de Apel Galaţi ?i dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre de 1 an şi 4 luni închisoare, în total urmând ca inculpatul M******* G***** F******** să execute o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 1 din Codul Penal raportat la dispoziţiile art. 67 din Codul Penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele „a” şi „b” din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 5 din Codul Penal, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. 3 lit. b din Codul Penal şi la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 literele „a” şi „b” din Codul Penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 397 alin. 1 ?i art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, 1357 ?i 1381 Cod civil, admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală – Direc?ia Generală Regională a Finan?elor Galaţi, ?i obligă pe inculpatul M******* G***** F******** la plata către aceasta a sumei de 6.754 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, la care se adaugă dobânzi ?i penalită?i aferente, calculate de la data na?terii datoriei vamale (28.04.2017) ?i până la acoperirea integrală a debitului. În baza prevederilor art. 404 alin 4 lit. c din Codul de Procedură Penală menţine măsura sechestrului asigurător care a fost dispusă prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei din data de 05.12.2017 emisă în cauza penală nr. 487/P/2011 în privinţa următorului bun: teren în suprafaţă de 6100 mp, situat în comuna Vîrlezi, jud. Galaţi, amplasat cadastral în tarlaua 94, parcela 958/1, nr. cadastral 100979. În temeiul prevederilor art. 108 lit. d rap. art. 112 alin. 1 litera f din Codul Penal dispune confiscarea de la inculpatul M******* G***** F******** a 300 pachete de ţigări marca „Plugarul” cu timbru fiscal emis de Republica Moldova şi a 300 pachete de ţigări marca „Marble” fără timbru fiscal, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, conform Dovezii seria BR nr. 100093/04.05.2017. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală obligă pe inculpat la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat ( 180 la urmărirea penală şi 100 lei la instanţa de judecată). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2018.

    Hotarare 174/2018 din 11.12.2018
  • Sedinta din data de 04.12.2018 la ora 12:00

    Complet: C4 arestati
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 1 C. proc. pen, amână pronunţarea la data de 11.12.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.11.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2018
  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 arestati
  • Amână cauza

    Termen acordat la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător şi pentru a se solicita relaţii de la Judecătoria Brăila.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD