C****** A******** - G******
InculpatC****** S**** C*******
Parte responsabilă civilmenteC****** P****** M******
Parte responsabilă civilmenteIa act de renun?area inculpatului la administrarea probei cu martorii din lucrări. În temeiul art. 504 C.proc.pen., art. 120 C.pen. aplică inculpatului minor (la data săvâr?irii faptei) Cristea Alexandru-Daniel pentru săvâr?irea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere,, cu re?inerea stării de minorat, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) Codul penal cu aplic. art. 113 alin. (3) Cod Penal (fapta din 17.10.2017), măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 3 luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Teleorman. Pune în vedere inculpatului minor (la data săvâr?irii faptei) dispozi?iile art. 120 alin. 1 C.pen., respectiv ,,măsura educativă a asistării zilnice constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului,,. În temeiul art. 121 C.pen. pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, instanţa impune inculpatului să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea Serviciului de probaţiune Teleorman. Pune în vedere inculpatului dispozi?iile art. 123 lit. c C.pen., respectiv: ,,Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă,,. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 150 lei de la urmărirea penală. În temeiul 272 alin. 3 C.proc.pen. onorariul avocat oficiu Cristian Alina, deleg. nr. 13150/2019, în sumă de 868 lei, rămâne în sarcina statului ?i se va avansa B.A. Teleorman din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 416/2020 din 24.11.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24 noiembrie 2020, pentru când se citează inculpatul şi martorii cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Suspendat în baza art. 43 alin.2 din Decretul Pre?edintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgen?ă.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21 aprilie 2020, pentru când se citează inculpatul şi martorii cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Alexandria nr. 4 din data de 27 ianuarie 2020 cu privire la suspendarea activităţii judiciare la Judecătoria Alexandria începând cu data de 28.01.2020 ca urmare a susţinerii protestului personalului auxiliar de specialitate, instanţa amână judecarea cauzei şi acordă termen în prezenta cauză pentru continuarea judecăţii la data de 10 martie 2020, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă şi se citează martorul Osiac Iulian Costel..
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Acordă un nou termen de judecată la data de 28 ianuarie 2019, pentru respectarea principiului continuităţii şi nemijlocirii completului de judecată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Pune în vedere martorului prezent să se prezinte la următorul termen de judecată. Citează martorul Osiac Iulian Costel. Pentru respectarea principiului continuităţii şi nemijlocirii completului de judecată, conform art. 354 Cpp, amână cauza la data de 26.11.2019, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 octombrie 2019. Citarea martorilor cu mandat de aducere. Se emite adresă către Inspectoratul de Jandarmi Teleorman pentru a executa mandatele de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10 septembrie 2019. Citarea inculpatului cu mandat de aducere în condiţiile art. 265 alin. 4 şi 10 şi art. 266 alin. 2 Cod procedură penală. Se emite adresă către Inspectoratul de Jandarmi Teleorman pentru a executa mandatul de aducere. Introducerea în citativ şi citarea martorilor Soica Alexandru Iulian şi Osiac Iulian Costel.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 iunie 2019. Citarea inculpatului cu mandat de aducere. Se emite adresă către Inspectoratul de Jandarmi Teleorman pentru a executa mandatul de aducere. Se emite adresă către I.P.J. Teleorman pentru a se comunica cazierul auto al inculpatului. Se ataşează la dosarul cauzei dosarul nr. 960/740/2018. Introducerea în cauză a Serviciului de Probaţiune Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 mai 2019. Se emite adresă către Baroul Teleorman în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat. Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune Teleorman pentru a întocmi un referat de evaluare privind pe inculpatul Cristea Alexandru Gabriel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 02.04.2019