O****** N******* A* R********** C***************** R********** C********* D* P* L**** T********* S******
ReclamantS* O****** S**
PârâtD**** I******** S******
PârâtAdmite cererea de radiere formulată de reclamantul ORNC- ORC Suceava, cu sediul în mun. Suceava, Str. Mitropoliei nr. 32, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta în contradictoriu cu pârâta soc. Olmitex SRL. Dispune radierea pârâtei soc. Olmitex SRL. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei sentinţe în condiţiile art. 260 alin. (8) din Legea nr. 31/1990. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 30 de zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.04.2018
Hotarare 100/2018 din 16.04.2018emiterea unei adrese către reclamantă cu menţiunea de a-şi preciza acţiunea sub aspectul indicării temeiului de drept faţă de împrejurarea că pârâta OLMITEX SRL a fost dizolvată ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 43/2010
Incheiere de sedinta din 12.03.2018