C******* C********
ReclamantS****** R*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obliga paratul să emită şi să comunice către CNPP o adeverinţă pe numele reclamantei pentru actualizarea pensiei de serviciu conform art. 15 alin. 1 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 7/2006 după modelul prevăzut în Anexa III din Norme, cu indicarea în adeverinţă a procentului de majorare de 50% a salariului de bază de care a beneficiat începând cu data de 28.11.2015 funcţionarul public parlamentar aflat în activitate cu funcţia de Şef Departament Legislativ, precum şi actului normativ în baza căruia a avut loc majorarea şi a datei de la care s-a aplicat majorarea. Respinge capatul de cerere privind acordarea daunelor moratorii. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 500 lei. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II - a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.12.2018.
Hotarare 8146/2018 din 06.12.2018Amână judecata cauzei pentru a se depune documentaţia solicitată şi acordă termen de judecată în data de 06.12.2018.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Pune în vedere reprezentantului reclamantei să formuleze în scris cererea precizatoare şi acordă termen de judecată la data de 08.11.2018.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018