S*** V***** A******* A* S* T** M**** N***** S*
ReclamantS* B************ S***** S**
PârâtT** M**** N***** S*
IntervenientAdmite cererea şi în consecinţă: Dispune completarea omisiunii strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1852/13.12.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în sensul menţionării caracterului executoriu în ambele exemplare ale hotărârii. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, apel ce va fi depus la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu794/2018 din 19.12.2018Admite cererea formulată de reclamantul Stan Virgil în contradictoriu cu pârâta Balneoterapia Saturn SRL şi intervenienta accesorie THR Marea Neagră SA. Dispune suspendarea executării hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 3 din 28.09.2018 adoptată în cadrul societăţii pârâte Balneoterapia Saturn SRL până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 6329/118/2018 al Tribunalului Constan?a. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1852/2018 din 13.12.2018Amână pronun?area la 13.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2018lipsa procedura parat
Incheiere de sedinta din 23.11.2018