C**** M****
InculpatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei şi a dispozitivului încheierii din data de 04.04.2018, pronunţată în dosarul nr. 6853/233/2018 al Judecătoriei Gala?i, alineatul cinci urmând a avea următorul con?inut: „În temeiul art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului C**** M**** pe timpul cât se află sub control judiciar, următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul Jud. Tulcea fără încuviinţarea procurorului; - să comunice periodic organului de poliţie desemnat cu supravegherea sa informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu se apropie de inculpaţii CHIVU GHEORGHIŢĂ, ANCERENCU COSTEL sau de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale”. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.04.2018În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi privind arestarea preventivă a inculpatului C**** M****. În temeiul art. 227 alin. 1 Cod proc. pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C**** M****, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 4 lit. b şi art. 211 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul C**** M**** măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând de azi 04.04.2018, până în data de 02.06.2018, inclusiv. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului C**** M**** pe timpul cât se află sub control judiciar, următoarele obligaţii: - să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galaţi, organ desemnat cu supravegherea inculpatului pe timpul controlului judiciar, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această unitate sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea procurorului; În temeiul art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului C**** M**** pe timpul cât se află sub control judiciar, următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul Jud. Galaţi fără încuviinţarea procurorului; - să comunice periodic organului de poliţie desemnat cu supravegherea sa informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu se apropie de inculpaţii CHIVU GHEORGHIŢĂ, ANCERENCU COSTEL sau de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se poate lua faţă de acesta măsura arestării preventive sau măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri, va fi comunicată inculpatului, Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Galaţi organ desemnat de instanţă pentru supraveghere inculpatului pe perioada controlului judiciar, Serviciului Public Comunitar de evidenţă a persoanelor Galaţi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 04.04.2018