Ş**** D****
ContestatorN****** M**** B*****
ContestatorC**** A*****
IntimatR*** I****
IntimatÎn baza art. 204 CPP rap. rap. la art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.p. admite contestaţia formulată de inculpatul N****** M**** B***** împotriva încheierii nr.74 din 19.10.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, în dosarul nr.6858/202/2018 pe care o desfiinţează, în parte, şi rejudecând respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul N****** M**** B***** . În baza art. 227 alin 2 C.p.p. dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul N****** M**** B*****– , pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22.10.2018. În baza art. 215 alin 1 si 2 lit. a NCPP, dispune ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul N****** M**** B***** să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească teritoriul României, fără încuviinţarea prealabilă a procurorului; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă. - să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 3 si 7 din CPP. Dispune punerea, de îndată, in libertate a inculpatului N****** M**** B*****, de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 59 din 19.10.2018 emis de Judecătoria Călăraşi, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 204 Cpr.p rap. rap. la art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.p. respinge contestaţia formulată de inculpatul Ş**** D**** împotriva încheierii nr.74 din 19.10.2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, în dosarul nr.6858/202/2018. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate. Obligă pe inculpatul Ş**** D**** către stat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Dispune comunicarea prezentei încheieri inculpaţilor, IPJ Vrancea, Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor Vrancea, Poliţiei de Frontieră Române. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 22.10.2018
Incheiere masuri preventive faza de UP 121/2018 din 22.10.2018