D********* G*******
ContestatorU******* A************ T********** Ţ********
IntimatC******** L**** Ţ********
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii prcesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Ţibăneşti, judeţul Iaşi şi în consecinţă respinge acţiunea formulată de către reclamantul D********* G******* ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Admite in parte acţiunea formulată de către reclamantul D********* G*******, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Ţibăneşti. Anuleaza in parte hotararea nr. 102 emisa de Consiliul Local al Com Tibanesti, Jud Iasi la data de 27 07 2017 , doar in ceea ce priveste art 12 din Regulamentul de inregistrare/reziliere a contractelor de arenda pentru persoane fizice si juridice in Registrul special al contractelor de arenda. Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată, azi, 25 10 2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art 396 al 2 din Noul Cod de procedură civilă
Hotarare 1553/2018 din 25.10.2018Amână pronunţarea pentru data de 25.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2018Amână pronun?area pentru data de 17.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2018