D**** G******
Apelant ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite apelul formulat de contestatorul D**** G****** împotriva sentinţei civile nr 670/MAS din 24.05.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă în dosarul nr 68/62/2018, pe care o anulează şi, în consecinţă, Ia act de renunţarea la judecată formulată de contestatorul D**** G******, potrivit manifestării de voinţă exprimată personal în faţa instanţei în şedinţa publică din 14.01.2019. Stabileşte onorariu definitiv al avocatului în cuantum de 150 lei, onorariu care se suportă din fondurile prevăzute de art 22 din OUG nr 51/2008. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Braşov-Secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.02.2019.
Hotarare 138/2019 din 11.02.2019Pentru ca intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov să-şi exprime punctul de vedere asupra poziţiei apelantului, de renunţare la judecată, acordă termen în data de 11.02.2019.
Incheiere de sedinta din 14.01.2019Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei judiciare a apelantului de către un avocat desemnat.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Amână cauza la data de 14.01.2019, ora 11,00 în vederea prezentării avocatului ce urmează a fi desemnat.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018