P**** S* A***** G*****
InculpatÎn baza art. 485 al. 1 lit. a din C.p.p. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei nr. 1043/P/2018 din data de 31.08.2018, încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, cu inculpatul PREDA ADRIAN GEORGE, cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", prev. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal. În baza art. 336 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul PREDA ADRIAN GEORGE pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului" la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 4400 lei (cinci mii lei), reprezentând 200 zile-amenda şi suma de 22 lei pentru o zi amendă. În temeiul disp. art. 63 din C.p. atrage atenţia inculpatului că în caz de neexecutare a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, cu rea - credinţă, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. obligă pe inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.11.2018.
Hotarare 248/2018 din 05.11.2018Amână pronunţarea la data de 05.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2018Stabileşte pronunţarea la data de 22.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2018