S**** A*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 61 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S**** A*****, la pedeapsa amenzii penale de 5.400 lei (180 zile-amendă a câte 30 lei/zi amendă) pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza art. 66 lit. i Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de un an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 63 alin. 1 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării, cu rea credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, respectiv înlocuirea numărului zilelor amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plată sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2019.
Hotarare 29/2019 din 19.03.2019Stabileşte pronun?area la 19.03.2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019În vederea administrării probelor încuviinţate, inclusiv a probei cu raportul de evaluare, amână cauza la 04.03.2019, ora 9:00, sala 36.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019