Dosar 6924/99/2018 din 06.11.2018

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6924/99/2018
Data dosar:
06.11.2018
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 9:00

    Complet: D 2 c.a.
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul M******* C********* în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Politie Judeţean Iaşi şi în consecinţă dispune : 1. Obligarea pârâtului să se conformeze prevederilor HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul acordării de la 01.02.2017 a salariului minim brut în cuantum de 1450 tei, fără sporuri şi alte adaosuri incluse in acesta; 2. Echivalarea salariului de funcţie a reclamantului, fără sporuri şi alte adaosuri, cu salariul minim brut avut în vedere de HG 1/2017, prin analiza comparativă,conform directivelor Direcţiei Generale Financiare din cadrul Ministrului Afacerilor Interne; 3. Obligarea pârâtului, ca începând cu data de 01.02.2017 la calcularea salariului lunar al reclamantului să aibă în vedere ca salariul de funcţie să fie de 1450 lei, fără sporuri incluse în acesta conform HG 1/2017; 4. Recalcularea salariului reclamantului începând cu data 01.02.2017, avându-se în vedere salariul de funcţie minim 1450 lei, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în acesta conform HG 1/2017 şi ulterior aplicarea sporurilor procentuale aferente. 5. Obligarea pârâtului să se conformeze prevederilor HG 846/2017pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în sensul acordării de la 01.01.2018 a salariului minim brut pe ţară în cuantum de 1900 lei ,fără sporuri şi alte adaosuri incluse în acesta; 6. Echivalarea salariului de funcţie al reclamantului fără sporuri şi alte adaosuri, cu salariul minim brut avut în vedere de HG.846/2017, prin analiza comparativă conform directive/or Direcţiei Generale Financiare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; 7. Obligarea pârâtului , ca începând cu data de 01.01.2018 la calcularea salariului lunar al reclamantului să aibă în vedere ca salariul de funcţie să fie 1900 lei, fără sporuri incluse în acesta conform HG 846/2017; 8. Recalcularea salariului reclamantului începând cu data de 01.01.2018, avându-se în vedere salariul de funcţie minim 1900 lei, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în acesta conform HG846/2017 şi ulterior aplicarea sporurilor procentuale aferente. 9. Obligă pârâtul la plata diferenţelor de drepturi salariate dintre sumele primite de reclamant şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 01.02.2017 si pana la data trecerii in rezerva (01.06.2018), actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, până la data plaţii efective; 10. Obligarea pârâtului ca în urma hotărârii pronunţate să comunice veniturile salariate a lunilor alese Casei de Pensii din cadrul Ministrului Afacerilor Interne în vederea recalculării pensiei reclamantului. Cu recurs în 15 zile de la comunicare . Recursul se depune la Tribunalul Iaşi . Pronunţată azi 27.03.2019 în condiţiile art. 396 al.2 C.p.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 451/2019 din 27.03.2019
  • Sedinta din data de 13.03.2019 la ora 9:00

    Complet: D 2 c.a.
  • Amână pronunţarea

    Declină competenţa de soluţionare a capătului de cerere formulat de reclamantul M******* C********* prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne obligarea acestei pârâte la recalcularea pensiei reclamantului şi plata sumelor rezultate în urma recalculării , începând cu luna iunie 2018 , în favoarea Secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Ia?i . Fără cale de atac . Disjunge capătul de cerere menţionat şi formează un nou dosar care va fi înaintat la Compartimentul Registratură spre a fi repartizat la Secţia I Civilă. Amână pronunţarea cu privire la capetele de cerere formulate de reclamantul M******* C********* în contradictoriu cu pârâtul IPJ Iaşi, pronunţarea urmând a se realiza conform prevederilor art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică , azi , 13.03.2019 .

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD