L******* M**** M********
ReclamantS****** I***
ReclamantM********* P******
PârâtP******* M*********** P******
PârâtC******** L**** A* M*********** P******
Pârâtadmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Primăria Municipiului Piteşti şi respinge acţiunile reclamanţilor formulate faţă de această pârâtă, ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. Respinge, ca neîntemeiate, acţiunile introduse de reclamantul S****** I*** şi reclamanta Lăzăroiu Maria Magdalena, în contradictoriu cu pârâţii u.a.t. Municipiul Piteşti, şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 Martie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 195/2019 din 15.03.2019Amână pronunţarea la data de 15 Martie 2019. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 8 Martie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2019