B*** P******* L****
ReclamantB*** I***
ReclamantV******** V******
PârâtM****** N*******
PârâtV******** A******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara. Admite în parte cerere formulată de reclamanţii B*** P******* L**** şi B*** I*** împotriva pârâţilor V******** V******, M****** N******* şi V******** A****** pentru ridicare sechestru. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa emisă la data de 23.11.2012 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara în dosarul penal 139/P/2012 şi menţinută prin Sentinţa penală nr. 20/22.01.2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9052/108/2012. Dispune radierea din CF 300317-C1-U1 Arad a notărilor cu privire la sechestrul asigurător menţionat mai sus. Îndrumă Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad la efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară. Fără cheltuieli de judecată. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la pronunţare, apel ce se poate depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică azi 27.03.2018.
Incheierefinalacameraconsiliu2/2018 din 27.03.2018