S********* E***** O** S**
ReclamantP**** A********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2186,69 lei reprezentând debit principal, precum şi la plata de penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la 20.04.2017(pentru suma de 192,38 lei), respectiv de la 05.11.2017(pentru suma de 1994,31 lei), până la data efectuării plăţii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Alexandria.
Hotararecameraconsiliu556/2020 din 13.02.2020Amână pronunţarea la data de 13 februarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2020Amână proununţarea la data de 30 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Repune cauza pe rol, pentru noi lămuriri. Stabileşte termen de judecată la data de 16.01.2020, complet C1, cu citarea părţilor. Emiterea unei adrese către reclamantă, cu menţiunea de a preciza până la ce dată s-a aflat în vigoare contractul seria TR 01 ING, nr. 183/04.10.2016 încheiat cu pârâtul, iar dacă a încetat, care sunt cauzele care au determinat încetarea contractului. De asemenea, cu menţiunea de a preciza cu claritate pentru ce interval de timp este pretinsă suma de 2186,69 lei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Amână pronunţarea la data de 07.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2019Amână pronunţarea la 24 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2019Amână pronunţarea la 10 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2019Repetarea proceduri de citare cu martorul Frumosu Sorin , cu menţiunea ca în caz de neprezentare se poate aplica amendă judiciară. Se pune în vedere pârâtului prin citaţie, să precizeze dacă mai insistă în audierea martorului Frumosu Sorin. Citarea reclamantei. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 26 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019În temeiul dispoziţiilor art. 255 raportat la dispoziţiile art. 258 din Codul de procedură civilă încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar pentru pârât şi proba cu martorul Frumosu Sorin. Citarea martorului Frumosu Sorin la adresa indicată. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar, în copie, contractul încheiat cu Cez. Amână judecarea cauzei la data de 13 iunie 2019, pentru când se va cita şi reclamanta.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019