Dosar 696/86/2018 din 08.02.2018

combaterea produselor etnobotanice - Legea 194/2011


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 696/86/2018
Data dosar:
08.02.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
combaterea produselor etnobotanice - Legea 194/2011
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul Petrescu Cristian Vasile, la o pedeapsă de 4500 (patru mii cinci sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile amendă a câte 30 lei pe zi pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive ”, faptă prev. şi ped. de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. 2 C.p.p., art. 374 alin. 4 C.p.p., art. 375 C.p.p. şi a art. 396 alin. 10 C.p.p. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă pe inculpatul Petrescu Cristian Vasile la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei din cursul urmăririi penale. Disjunge judecarea cauzei privindu-i pe inculpaţii G******* I**** M***** şi M********* D***** şi trimite cauza la Registratura Tribunalului Suceava pentru formarea unui nou dosar, cu copie de pe prezenta şi de pe întregul dosar de judecată nr. 696/86/2018 precum şi cu copii de pe actele dosarului de urmărire penală nr.95D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, acesta urmând a fi repartizat completului de fond C4F, cu fixare manuală a termenului de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2018.

    Hotarare 213/2018 din 21.09.2018
  • Sedinta din data de 19.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.09.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.09.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018
  • Sedinta din data de 10.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 19.09.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2018
  • Sedinta din data de 27.08.2018 la ora 09:00

    Complet: C Vacanta F
  • Amână cauza

    Urmare a constatării lipsei exemplarului original al declaraţiei în limba engleză prin care inculpatul Petrescu Cristian Vasile solicită aplicarea procedurii simplificate iar domnul avocat Andrişan Ionel prezent în substituirea apărătorului ales al inculpatului Petrescu Cristian arată faptul că nu poate confirma că acesta este înscrisul original întrucât l-a primit de la apărătorul ales al inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 10.09.2018, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va reveni cu adresă către avocat Bărbuţă Bogdan în vederea precizării motivelor pentru care nu s-a prezentat la termenul din data de 17.08.2018 în faţa instanţei, neasigurându-şi substituirea. Se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, ceilalţă inculpaţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.08.2018.

    Incheiere de sedinta din 27.08.2018
  • Sedinta din data de 17.08.2018 la ora 09:00

    Complet: C Vacanta F
  • Amână cauza

    Urmare a constatării lipsei nejustificată a apărătorului ales al inculpatului Petrescu Cristian Vasile, amână cauza şi acordă termen la data de 27.08.2018, ora 09:00, complet C Vacanţă F, pentru când se va emite o adresă către avocat Bărbuţă Bogdan în vederea precizării motivelor pentru care nu s-a prezentat la termenul de astăzi în faţa instanţei, neasigurându-şi substituirea şi, de asemenea, să se prezinte la termenul următor pentru a se stabili poziţia procesuală a inculpatului Petrescu Cristian Vasile. Se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, ceilalţă inculpaţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.08.2018.

    Incheiere de sedinta din 17.08.2018
  • Sedinta din data de 10.08.2018 la ora 09:00

    Complet: C Vacanta F
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea avocatului Bărbuţă Bogdan de prezentare a traducerii declaraţiei autentice a inculpatului Petrescu Cristian Vasile şi în vederea clarificării situaţiei acestuia, amână cauza şi acordă termen la data de 17.08.2018, ora 09:00, complet C Vacanţă F, pentru când se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, inculpaţii M********* D***** şi Petrescu Cristian Vasile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.08.2018.

    Incheiere de sedinta din 10.08.2018
  • Sedinta din data de 01.08.2018 la ora 09:00

    Complet: C Vacanta F
  • Amână cauza

    Urmare a admiterii solicitării avocatului Bărbuţă Bogdan de acordare a unui termen în vederea prezentării traducerii declaraţiei autentice a inculpatului Petrescu Cristian Vasile, amână cauza şi acordă termen la data de 10.08.2018, ora 09:00, complet C Vacanţă F, pentru când se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, inculpaţii M********* D***** şi Petrescu Cristian Vasile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.08.2018.

    Incheiere de sedinta din 01.08.2018
  • Sedinta din data de 25.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Urmare a admiterii solicitării avocatului Bărbuţă Bogdan de acordare a unui termen în vederea prezentării declaraţiei autentice a inculpatului Petrescu Cristian Vasile, amână cauza şi acordă termen la data de 01.08.2018, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, inculpaţii M********* D***** şi Petrescu Cristian Vasile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2018
  • Sedinta din data de 11.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Urmare a admiterii solicitării apărătorilor aleşi ai inculpaţilor G******* I**** M***** şi M********* D***** dispune reaudierea martorilor din lucrări. Amână cauza şi acordă termen la data de 25.06.2018, ora 09:00, complet C4F, pentru când se vor cita martorii Condriuc George Mihai, Ipatiov Grigor, Crîşmaru Vlad Adrian, Ştefan Tudor Florin, Moloce Alin Nicolae şi inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, inculpaţii M********* D***** şi Petrescu Cristian Vasile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2018
  • Sedinta din data de 18.05.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Admite solicitarea avocatului Andrişan Ionel, în substituirea avocatului Barbuta Bogdan, apărător ales al inculpatului Petrescu Cristian Vasile, de acordare a unui termen în vederea depunerii la dosarul cauzei a declaraţiei de recunoaştere a învinurii, autentificată de autorităţile statului pe teritoriul căruia se află inculpatul Petrescu Cristian Vasile. Amână cauza şi acordă termen la data de 11.06.2018, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, inculpaţii M********* D***** şi Petrescu Cristian Vasile având termen în cunoştinţă. Pronunţată de şedinţă publică, astăzi, 18.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2018
  • Sedinta din data de 14.05.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Amână cauza

    Admite solicitarea apărătorilor inculpaţilor de pregătire a apărării. Amână cauza şi acordă termen la data de 18.05.2018,ora 09:00,complet C4F, pentru când se va cita inculpatul G******* I**** M***** în Penitenciarul Botoşani, inculpaţii M********* D***** şi Petrescu Cristian Vasile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD