Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte ac?iunea formulată de BUSINESS SUPPORT SOLUTION S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta VARGA MELINDA, in calitate de administrator al debitoarei ANDREIKA TRUCKS SRL. În temeiul art.169 lit. a, b, d, din Legea 85/2014, stabileşte răspunderea personală a pârâtei VARGA MELINDA pentru pasivul debitorului falit ANDREIKA TRUCKS SRL în sensul că obligă pârâtul să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, in sumă de 8.902.800,38 lei. În temeiul dispoziţiilor art. 173 din Legea privind procedura insolvenţei, executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 173 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorului judiciar, conform Codului de procedura civilă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, prin publicare în BPI, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Ia?i. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.05.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art 396 al 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Hotarare 346/2022 din 11.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 11.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 05.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2022În temeiul art.413 alin. 1 pct.1 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei până la definitivarea masei pasive în dosarul nr. 6971/99/2015. Stabileste termen de verificare a motivelor de suspendare la 11.04.2019. Cu recurs pe tot timpul cât durează suspendarea, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Iasi. Pronun?ată in ?edin?ă publică azi, 11 octombrie 2018.
Incheiere suspendare din 11.10.2018