J*** N******
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatI****** D****** N***
IntervenientAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul J*** N****** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE BUZĂU şi cu intervenientul Isăcilă Dumitru Nelu. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria PBZX nr. 121652 din data de 20.05.2018. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2019.
Hotarare 257/2019 din 25.01.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 25.01.2019, urmând ca solutia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2019in vederea administrarii probatoriului
Incheiere de sedinta din 12.11.2018Citarea intervenientului forţat cu copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe întâmpinare şi TOATE înscrisurile depuse la dosarul cauzei.De asemenea, i se va comunica şi o copie de pe încheierea de şedinţă din data de 17.09.2018 şi de pe cea din prezenta şedinţă.
Incheiere de sedinta din 15.10.2018Citat intervenientul fortat cu copie intampinare
Incheiere de sedinta din 17.09.2018