S** L****
ReclamantG***** M****
PârâtRespinge cererea precizată formulată de către reclamanta S** L**** în contradictoriu cu pârâta Gândac Maria, ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu Lăpuş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.12.2019.
Hotarare 1397/2019 din 30.12.2019Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 23.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 23.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2019Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată pentru data de 18.12.2019, pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea să se pronunţe cu privire la validitatea convenţiei invocate prin acţiune, în raport de prevederile art. 7 alin. 3 din OUG nr. 3/2015 şi în raport de prevederile art. 7 din OUG nr. 125/2006. Se va înainta adresă către APIA – Centrul Local Tg. Lăpuş, pentru a obţine relaţii.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019Amână pronunţarea pentru data de 23.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019pentru a se studia raportul de expertiză, la solicitarea pârâtei
Incheiere de sedinta din 12.06.2019revenire cu adresă la doamna expert
Incheiere de sedinta din 17.04.2019încuviinţată expertiză agricolă; desemneată aleatoriu doamna expert Grigor Maria; stabilit avans onorar expert 1000 lei în sarcina reclamantei; pune în vedere av.reclamantei să depună o precizare cu privire la terenurile ce ar fi făcut obiectul asocierii
Incheiere de sedinta din 20.02.2019admisă cererea de amânare formulată de av.reclamantei; pune în vedere pârâtei să se prezinte pentru a răspunde interogatoriului reclamantei
Incheiere de sedinta din 12.12.2018încuviinţat interogatoriul pârâtei şi încuviinţată audierea martorului propus de reclamantă
Incheiere de sedinta din 17.10.2018