P*** M****
ReclamantU** P******* C** B***** P*** P*****
PârâtAdmite, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamantul P*** M**** în contradictoriu cu pârâta UAT a com. Borcea– prin primar, jud. Călăraşi. Constată că, autorul reclamantului, defunctul Popa Costică, a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 1340 mp situat în com Borcea, sat Borcea, str. Eternităţii nr. 22, ce face corp comun cu suprafaţa de 700 mp situată la aceiaşi adresă, conform raportului de expertiză tehnică de specialitate, şi completării la raport, întocmit/e de expert Chivulescu Vasile având o valoare actuală de circuaţie totală de 38.760 lei, raport ce face parte integrantă din prezenta sentinţă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată astăzi, 03.03.2020 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 425/2020 din 03.03.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 03.03.2020 conform art. 396 al.1 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020În temeiul art.400 C. pr. Civ. repune cauza pe rol pentru noi lămuriri Dispune efectuarea unei adrese către expert pentru a comunica instanţei dacă suprafaţa de teren pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate, anume 1340 mp face corp comun cu suprafaţa de teren de 700 mp. Dispune efectuarea unei adrese către Primăria Borcea pentru a comunica instanţei dacă reclamantul a plătit impozit aferent şi pentru suprafaţa de teren de 1340 mp care se presupune că face corp comun cu suprafaţa de 700 mp şi pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate. Termen fond:18.02.2020 Cu citare părţi. Pronunţată astăzi, 03.12. 2019 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedintaPt. completarea raportului de expertiză, acordă termen.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019Pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019