B***** M****
Parte vătămatăP********** A*****
InculpatP********** E***
InculpatK*** L***** J****
InculpatP**** K**** L****
Reprezentant legal părinteproces verbal de punere in executare a sp 1357/2018.
Incheiere de sedinta din 29.01.20191. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PKA,pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal. Constată că inculpatul a mai fost condamnat pentru o infrac?iune comisă în timpul minorităţii, concurentă cu prezenta faptă, iar faţă de acesta s-a luat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni prin sentinţa penală nr. 1113 din 24 octombrie 2018 a Judecătoriei Târgu Mure?, definitivă la data de 20 noiembrie 2018 prin neapelare, pentru comiterea la data de 21 august 2017 a infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal, măsură care până în prezent nu a fost pusă în executare. În baza prevederilor art. 129 alin. 1 Cod penal şi art. 120 Cod penal, ia faţă de inculpatul PKA o singură măsură educativă, respectiv măsura asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni. În temeiul prevederilor art. 121 Cod penal, pe durata executării măsurii educative impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a României; b) să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpatul KLJ; c) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş la datele fixate de acesta. 2. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PKE, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal. În temeiul art. 114 alin. 1 Cod penal şi art. 120 Cod penal, ia faţă de minorul PKE măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni. În temeiul prevederilor art. 121 Cod penal, pe durata executării măsurii educative impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a României; b) să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpatul KLJ; c) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş la datele fixate de acesta. 3. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul KLJ, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal. Constată că inculpatul a mai fost condamnat pentru o infrac?iune comisă în timpul minorităţii, concurentă cu prezenta faptă, iar faţă de acesta s-a luat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni prin sentinţa penală nr. 1113 din 24 octombrie 2018 a Judecătoriei Târgu Mure?, definitivă la data de 12 noiembrie 2018, prin neapelare, pentru comiterea la data de 21 august 2017 a infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal, măsură care până în prezent nu a fost pusă în executare. În baza prevederilor art. 129 alin. 1 Cod penal şi art. 120 Cod penal, ia faţă de inculpatul KLJ o singură măsură educativă, respectiv măsura asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni. În temeiul prevederilor art. 121 Cod penal, pe durata executării măsurii educative impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a României; b) să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpaţii PKA şi PKE; c) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş la datele fixate de acesta. Ia act că persoana vătămată BM nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la fiecare dintre cei trei inculpaţi, în folosul statului, suma de câte 313,33 lei, dobândită prin infracţiune. In baza art. 274 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata sumei de câte 200 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, pentru fiecare, reprezintă cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale. In temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru faza de urmărire penală (260 lei – av.VDC del.nr.543/2018 f.48 ds up, 360 lei – av. MM del. nr. 396/2018 f. 58 ds. up, respectiv 360 lei – av. PD del.nr. 405/2018 f. 67 ds up) şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi în faza de cameră preliminară şi judecată (690 lei - av. HA del.nr. 2206/2018 f.17 ds. nr.7033/320/2018/a1, 690 lei – av. CH del. nr.2207/2018 f.19 ds. nr.7033/320/2018/a1 şi 690 lei - av. MA del. nr. 2208/2018 f.21 ds. nr. 7033/320/2018/a1) rămân în sarcina statului şi vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 decembrie 2018.
Hotarare 1357/2018 din 13.12.2018Amână pronun?area pentru data de 13.12.2018.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018Amană pronuntarea hotărârii pentru data de 28.11.2018.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune Mureş cu solicitarea efectuării şi înaintării la dosar a referatului de evaluare privind pe inculpatul minor PKE. Dispune decontarea de către Tribunalul Mureş a serviciilor de interpretariat sincron (simultan) prestate de dl. interpret VA, în faţa instanţei, în intervalul orar 11:00-12:00. În baza art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, acordă termen în cunoştinţă inculpaţilor PKA, PKE şi PKJ, reprezentanţilor legali PKL şi KJ, persoanei vătămate BA, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş şi dl. interpret de limbă maghiară VA, urmând a se cita numitul KB în calitate de reprezentant legal. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 13 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018