C***** M*****
ContestatorA******* A****** Î************ I**********
IntimatRespinge excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 2/15.09.2018, invocată de contestator. Admite, în parte, contestaţia formulată de contestatorul C***** M***** în contradictoriu cu intimata Amariţei Andreea Întreprindere Individuală . Anulează decizia nr. 2/15.09.2018 emisă de intimată. Obligă intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data emiterii deciziei nr. 2/15.09.2018 şi până la data de 11.11.2019. Respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la repunerea părţilor în situaţia anterioară. Obligă intimata să achite contestatorului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 11.11.2019, iar, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1681/2019 din 11.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 11.11.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 CPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2019Acordă termen la data de 28.10.2019 pentru când pârâta va depune înscrisurile solicitate prin încheierea de repunere a cauzei pe rol, certificate pentru conformitate cu originalul
Incheiere de sedinta din 02.09.2019În temeiul dispoziţiilor art. 400 din Codul de procedură civilă, repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 02.09.2019, până când părţile vor fi citate, iar intimata cu menţiunea de a depune decizia nr.2/15.09.2018, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Pronunţată astăzi, 29.05.2019, iar, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Amână pronunţarea pentru data de 29.05.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 CPC.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2019Amână pronunţarea pentru data de 20.05.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 CPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2019Acordă termen la data de 06.05.2019 pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Acordă termen la data de 11.03.2019 pentru ca societatea pârâtă să depună la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de reclamant în cadrul probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 11.02.2019