M************* A*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, cererea depunându-se la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi, 09.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 397/2022 din 09.02.2022În temeiul art. 412 alin. 1, pct. 1 Noul C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.09.2019.
Incheiere suspendare din 18.09.2019Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului întrucât aceasta este dovedită cu înscrisurile ataşate, motiv pentru care o încuviinţează, având în vedere şi acordul reprezentantei pârâtei. Întrucât reclamantul a decedat pune în vedere apărătorului acestuia să depună la dosar lista cu moştenitorii reclamantului pentru a le fi solicitat punctul de vedere cu privire la continuarea judecăţii pricinii. Prorogă discuţiile în ceea ce priveşte stabilirea competenţei, estimarea duratei necesare pentru soluţionarea cauzei şi probatoriu, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 18.09.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2019.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Apreciază întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului întrucât aceasta este dovedită cu înscrisurile ataşate, motiv pentru care o încuviinţează, având în vedere şi acordul reprezentantei pârâtei. Prorogă discu?iile în ceea ce prive?te stabilirea competen?ei, estimarea duratei necesare pentru solu?ionarea cauzei şi probatoriu, la următorul termen de judecată Amână judecarea cauzei la 29.05.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019