C********* G******
Apelant InculpatN****** T*****
InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul CG împotriva sentinţei penale nr.284/15.12.2017 a Judecătoriei Năsăud, sentinţă pe care o desfiinţează doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului CG şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului CG de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev.de art. 335 alin.2 C.p. cu aplicarea art. 44 alin.1 C.p. Menţine dispoziţiile privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100/2014 pedeapsă ce va fi cumulată cu pedeapsa de 8 luni aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.11.2018.
Hotarare 1328/2018 din 13.11.2018S-a acordat un nou termen având în vedere cererea de amânare formulată de pentru angajarea unui apărător.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018