M****** A******** G*******
InculpatP******** D* P* L**** J********** F******
IntimatÎn baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 07.06.2018 dat în dosarul de cercetare penală numărul 403/P/2017 , prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Măgărea Alexandru Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art.336 alin.1 din Codul penal republicat. În baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat, În dosarul de cercetare penală numărul 403/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de cercetare penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi, sub numărul 712/230/2018/a1, privind pe inculpatul, Măgărea Alexandru Gheorghe. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii, conform art. 347 alin. 1 C.p.p. Pronunţată în Camera de Consiliu de la data de 09 iulie 2018.
Incheiere finala dezinvestire din 09.07.2018