F**** N****** L*****
CondamnatRespinge ca prematur introdusă cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, Floca Nicoale Lucian, fiul lui Nicolae şi Maria Monica, născut la data de 17.05.1991, deţinut la Penitenciarul Mioveni. Menţine termenul stabilit de Judecătoria Arad, prin sentinţa nr. 865/18.04.2018, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209 din 10.07.2018, a Tribunalului Arad. În baza art. 275 alin. 2 şi 6 C.p.p. obligă petentul să achite către stat suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 35 lei, se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.09.2018.
Hotarare 1196/2018 din 06.09.2018Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de condamnat prin apărător şi va lua act că acestea au fost depuse la dosarul cauzei în timpul şedinţei de judecată. Emite adresă la Judecătoria Arad, Biroul Executări Penale pentru a înainta sentinţa penală cu numărul 865/18.04.2018, dosar 1685/55/2018 a Judecătoriei Arad şi pentru efectuarea referatului privind data şi modalitatea rămânerii definitive. Reia procedura de citare cu condamnatul în temeiul art 259 al. 7 C.p.p.
Incheiere de sedinta din 31.07.2018Se revine cu adresa catre locul de detentie, ca in precedent. In baza art.259 alin.7 C.p.p. se reia procedura de citare cu condamnatul. Amână judecarea cauzei la 31.07.2018. Cu drept de contestaţie odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 28.06.2018Se emite adresa catre BCAJ Argeş, în vederea desemnării unui aparator din oficiu pentru condamnat. Se emite adresa către locul de detenţie sa comunice instantei urmatoarele relatii : data incarcerarii, cate zile a executat pana in prezent, daca a fost folosit la munca iar in caz afirmativ cate zile au fost castigate ca urmare a muncii prestate, daca a fost luat in discutie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionata si in caz afirmativ sa ne inaintati copia procesului verbal intocmit de comisie, comportamentul condamnatului pe perioada detentiei , precum si o copie de pe mandatul in executarea caruia se afla. In baza art.259 alin.7 C.p.p. se reia procedura de citare cu condamnatul. Amână judecarea cauzei la 28.06.2018. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018