C***** C******** - P*** P*****
PetentV***** A******** C*********
IntimatAdmite cererea având ca obiect „transformare amendă” formulată de petenta Comuna Comăneşti, jud. Suceava - prin primar, în contradictoriu cu intimatul Vicica Alexandru Constantin. Înlocuieşte amenda în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA nr. 2225055 încheiat la data de 18.02.2015 de IPJ Suceava, cu 40 ore de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Comăneşti, jud. Suceava, la activităţi edilitar-gospodăreşti. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.04.2019.
Hotarare 1820/2019 din 18.04.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 18 aprilie 2019 . Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 4 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019