M********* G*********
ReclamantG**** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul M********* G********* în contradictoriu cu pârâtul G**** S*****. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 3533 din 29.04.2010 încheiat între părţi, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale. Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în M********* G*********. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 584 lei, reprezentând chirie neachitată şi a sumei de 951 lei, reprezentând majorări de întârziere. Respinge, ca fiind neîntemeiată, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 09.11.2018.
Hotarare 2256/2018 din 09.11.2018pentru aceleaşi considerente, amână pronunţarea la data de 09.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2018având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 26.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2018