Dosar 719/102/2018 din 04.04.2018

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 719/102/2018
Data dosar:
04.04.2018
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Civil

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul G. D. V. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta SNTFC „CFR Călători” SA – Sucursala de Transport Feroviar Braşov (cu datele şi cu sed. ales). Anulează decizia nr. BVI/217 din 19.03.2018, emisă de pârâtă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 700 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 18 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1515/2018 din 18.12.2018
  • Sedinta din data de 04.12.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 18.12.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 04.12.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 12:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    -amânarea cauzei pentru citarea martorilor de la adresele de domiciliu.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 18.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD