M***** G******
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** M********. Anulează în parte Decizia nr. 271041/22.05.2018, respectiv în ceea ce priveşte menţiunea relativă la numărul total de puncte la data de 31.12.2015. Obligă pe pârâtă să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului în temeiul art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 prin raportare la un număr total de 69,70803 puncte la data de 31 decembrie 2015. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 22.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 250/2019 din 22.03.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 22.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2019Pt. a se depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 11.01.2019Pt. ca pârâta să depună înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Pt. a se comunica cererea modificatoare cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 02.11.2018S-a încuviinţat cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018Pt. ca pârâta să ia cunoştinţă de modificarea cererii.
Incheiere de sedinta din 08.06.2018