R******** F***** G*********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 342 C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2259/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind pe inculpatul R. F. G., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1C. penal, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R. F. G.. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară pentru procuror şi inculpat, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.01.2019
Incheierefinalacamerapreliminara din 22.01.2019