C********* E**** V****
ReclamantS***** R**** P*** M********* M***** Ş* J******** S****** (*****
PârâtS***** R**** P*** C*** J******** D* P***** D********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Respinge acţiunea formulată împotriva pârâtului anterior menţionat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa să emită o nouă decizie de pensionare prin care să se recalculeze pensia acordată reclamantului cu luarea în calcul ca vechime în muncă a perioadei în care a fost privat de libertate, ţinându-se cont de salariul tarifar şi sporurile obţinute în ultima lună de activitate, astfel cum rezultă din carnetul de muncă, începând cu luna următoare depunerii cererii de recalculare a pensiei la pârâtă, respectiv 01.01.2018, precum şi la plata diferenţelor rezultate în urma recalculării. Respinge, în rest, cererea reclamantului.
Hotarare 1869/2018 din 20.11.2018Amână pronunţarea la data de 20.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2018Amână pronunţarea la data de 13.11.2018 pentru a se depune note scrise, la cererea apărătorului ales al reclamantului.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2018Termen pentru comunicarea precizărilor reclamantului şi din oficiu emiterea unei adrese către Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru obţinerea de relaţii referitoare la perioada de detenţie a reclamantului.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de precizările depuse la acest termen de reclamant, puse în vedere prin încheierea de la termenul anterior şi pentru ca acesta să le suplimenteze cu cele puse în vedere la acest termen.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Termen pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Termen pentru lipsă de apărare, temeinic justificată.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018