C******** A******
ReclamantD******* J******** D* T****** Ş* S**** D***
PârâtRespinge cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta C******** A******, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA JUDETEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET DOLJ, având ca obiect obligarea pârâtei să-i stabilească salariul, începând cu data de 01.12.2016, la nivelul maxim al salariului stabilit pentru o funcţie similară de Direcţia Judeţeană Pentru Tineret şi Sport Călăraşi precum şi plata diferenţelor salariale actualizate cu coeficientul de inflaţie, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică azi 12 aprilie 2019.
Hotarare 601/2019 din 12.04.2019Acorda termen la 12.04.2019, pentru emitere adrese.
Incheiere de sedinta din 15.03.2019Având în vedere Hotărârea nr. 3/27.02.2019, a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj, prin care s-a stabilit adoptarea formei de protest, precum şi art 5, alin. 2, lit. b din Hotărârea 1375/2015, constatând că prezenta cauză nu se încadrează în cauzele cu caracter urgent, va dispune amânarea cauzei la 15.03.2019.
Incheiere de sedinta din 01.03.2019Acorda termen la 01.03.2019,pentru ca reclamanta sa precizeze actiunea.
Incheiere de sedinta din 01.02.2019