A******** D* P********** N** 5* S****** – P*** R***** L****
ReclamantB******* C*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 52, în contradictoriu cu pârâtul B******* C*******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2627 lei cu titlu de cheltuieli de întreţinere pentru perioada iulie 2017 – iunie 2018, precum şi la plata sumei de 318 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada iulie 2017 –iunie 2018. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 18.06.2019.
Hotarare 2901/2019 din 18.06.2019Amână pronun?area la data de 18 iunie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, prin reprezentant. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar un extras de carte funciară actualizat prin care să facă dovada faptului că pârâtul este proprietar al imobilului ce face obiectul prezentei cauze. Se va administra proba cu interogatoriul pârâtului. Amână judecarea cauzei la data de 4 iunie 2019, ora 08:30, pentru când se va cita pârâtul cu men?iunea „personal la interogatoriu”, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019