I****** E****
InculpatÎn baza art. 338 alin. 1 CP cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 CPP ?i art. 349 alin. 2 CPP condamnă inculpatul I****** E****, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ?tergerea urmelor acestuia”, prevăzută de art. 338 alin. 1 CP. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatutului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleas în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleas în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul I****** E**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului I****** E**** să execute obligaţia de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 CP rap la art. 404 alin. 2 CPP impune inculpatului I****** E**** să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Comunei Vama ori în cadrul Primăriei Câmpulung Moldovenesc. În baza art. 404 alin. 2 CPP raportat la art. art. 91 alin. 4 CP atrage atenţia inculpatului I****** E**** asupra prevederilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 398 CPP raportat la art. 274 alin. 1 teza I CPP obligă inculpatul I****** E**** la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 400 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2018.
Hotarare 132/2018 din 19.09.2018la 19.09.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2018Amână pronunţarea la data de 13 septembrie 2018. Pronun?ată în ?edin?a publică astăzi, 30 august 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.08.2018la 30.08.2018 pentru a se înainta o fişă de cazier judiciar actualizată
Incheiere de sedinta din 21.06.2018