S*** E********** S******* S*****
PetentS* T********* S******* S*****
PetentA****** N******** D* Î*********** F*******
IntimatRespinge plângerile conexate formulate de petentele SC TRANSGUARD SECURITY SRL de către SC EUROPROTECT SECURITY SRL împotriva Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. Decizia nr.2559/C3/2813/26.09.2018, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE ca neîntemeiate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2019.
Hotarare 202/2019 din 17.01.2019Amână pronunţarea la data de 17.01.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2019Pune în vedere apărătorului petentei EUROPROTECT SECURITY S.R.L. să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 450 lei, sub sancţiunea anulării plângerii, cu menţiunea că poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, sau de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Pune în vedere apărătorul petentei TRANSGUARD SECURITY S.R.L. să depună la dosar un exemplar al plângerii ?i al înscrisurilor ata?ate acesteia, în termen de 5 zile de la prezentul termen de judecată, sub sanc?iunea anulării plângerii, arătând că are obliga?ia de a comunica aceste înscrisuri ?i prin curierat sau prin orice alte mijloace de comunicare. Amână cauza şi acordă termen la data de 10 ianuarie 2019, Complet 5 Recurs Achiziţii Publice, ora 09:oo, sala E23– Paul Negulescu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2018.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018