P******* C****** G******
PetentP******* N****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta , pentru înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, contravenientului . 2. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 290 lei aplicată prin procesul verbal seria PVSX nr. 0002731 din data de 20.09.2017 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui – Poliţia Municipiului Bîrlad cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe durata a 29 ore în domeniul privind păstrarea curăţeniei şi igienizarea Comunei Griviţa, judeţul Vaslui. 3. Copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului unităţii administrativ-teritoriale şi unităţii de poliţie în a căror rază teritorială îşi are reşedinţa contravenientul, respectiv com. Griviţa, jud. Vaslui. 4. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 9 alin. 6 din O.G. 2/2001. Apelul se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancţiunea nulităţii. 5. Pronunţată la data de 11.06.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1477/2019 din 11.06.2019amână pronunţarea la data de 11.06.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2019amână pronunţarea la data de 28.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2019